30 iunie 2017 08:26
Fundaţia noastră are numeroşi vizitatori, care sosesc fie în mod regulat, fie cu scopul de a face cunoştinţă cu noi. Periodic, ne vizitează şi elevii din şcolile oraşului nostru, care ne bucură inima aducându-ne fructe sau lucrând împreună cu noi.
O asemenea ocazie a fost cea din Martie, când musafirii noştri au fost elevii din clasa pregătitoare a Şcolii Generale Tompa László, însoţiţi de doamna învăţătoare şi director adjunct al şcolii, Imre Ildikó. Această ocazie a fost şi mai fericită pentru noi, deoarece printre membrii grupului am regăsit un băieţel care a beneficiat de serviciile fundaţiei noastre. După o scurtă sesiune de prezentări, copiii au pregătit împreună felicitări pentru 8 martie. Am cântat împreună, iar la sfârşit am avut parte de popcorn-ul bine meritat. După această vizită, ne-au invitat şi ei la şcoala lor, unde sperăm să ajungem, având convingerea, că în acest fel se pot pune bazele convieţuirii între copiii sănătoşi şi cei cu dizabilităţi. Fotografiile făcute cu ocazia acestei vizite se pot vedea în Galerie.