Fundaţia Orbán este o organizaţie regională devotată salvării de vieţi, protejării drepturilor şi construirii unui viitor mai bun pentru copiii cu dizabilităţi multiple în nevoie sau părăsiţi de părinţii lor.
Laczkó are 23 ani, dar aţi putea spune că are 6. Şi aveţi dreptate, el este foarte mic în comparaţie cu vârsta lui, deoarece a fost subnutrit şi neglijat foarte mult în primii săi 5 ani de viaţă.
Copiii ca el, neglijaţi, abandonaţi, lăsaţi singuri, sunt adoptaţi de către Fundaţia Orbán şi sunt îngrijiţi cu ajutorul donatorilor individuali. De la căderea comunismului, copiii cu handicap grav sunt scoşi din mediile ostile ale spitalelor unde au fost ţinuţi ascunşi, adesea legaţi de paturile lor mici. Cei mai mulţi dintre ei au mai multe nevoi speciale şi starea lor generală de sănătate este compromisă de malnutriţie şi maltratare. Fundaţia Orbán este forţa motrice din regiune care ajută la crearea unei lumi în care sunt conştientizate drepturile copiiilor cu dizabilităţi, ceea ce putem face cu ajutorul Dumneavoastră. Suntem uşuraţi văzându-i că trăiesc o viaţă decentă, pentru că ne doare să îi vedem împinşi la o parte. Aceşti copii au nevoie de casă, hrană, educaţie, reabilitare şi noi suntem aici pentru a le oferi servicii esenţiale, de zi cu zi. Aceşti copii nu au altă şansă, nu există nici o altă organizaţie în regiune care să le ofere ceea ce înseamnă acasă.

Sprijiniţi-ne proiectul, ajutaţi acum şi salvaţi vieţi. Faceţi parte dintr-o reţea globală de oameni cărora le pasă, faceţi o contribuţie pozitivă pentru a asigura viaţa copiilor cu dizabilităţi. Copii ca Laczkó sunt în siguranţă şi sunt îngrijiţi. Toate serviciile oferite de fundaţie sunt construite în jurul lor, deoarece noi credem că fiecare viaţă este preţioasă şi merită trăită.
Contactaţi-ne
office@orban.ro
tel: 00 40 744 248 589
fax: 00 40 266 212 300

Odorheiu Secuiesc 535600
str. Morii nr. 8
Romania